Biblia DCC Isaia capitolul 27
11. Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.
12. În vremea aceea, Domnul va scutura roade de la cursul Râului până la pârâul Egiptului; iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!
13. În ziua aceea, se va suna cu trâmbiţa cea mare, şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei, şi fugarii, din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului pe muntele cel sfânt, Ierusalim.
meniu primDar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău! ( Psalmii 69:13 )