Biblia DCC Isaia capitolul 29
1. „Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărât David! Adăugaţi an la an şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor.
SMS 2. Apoi voi împresura pe Ariel; plânsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.
SMS 3. Căci te voi împresura din toate părţile, te voi înconjura cu cete de străjeri şi voi ridica întărituri de şanţuri împotriva ta.
SMS 4. Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.
SMS 5. Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care zboară, şi aceasta deodată, într-o clipă.
SMS 6. De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pământ şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.
SMS 7. Şi ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor care vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuii lui, strângându-l de aproape.
SMS 8. După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” –
SMS 9. Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi! – Ei sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.
SMS 10. Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, prorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor.
SMS meniu primVoi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.