Biblia DCC Isaia capitolul 30
1. „Vai – zice Domnul – de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!
SMS 2. Ei se coboară în Egipt fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui faraon şi să caute un adăpost sub umbra egiptenilor!
SMS 3. Dar ocrotirea lui faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară.
SMS 4. Căci voievozii lui au şi ajuns la Ţoan, şi trimişii lui au şi atins Hanesul.
SMS 5. Dar toţi vor rămâne de ruşine din pricina unui popor care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre ruşinea şi ocara lor.”
SMS 6. Prorocie asupra unor dobitoace de la miazăzi: printr-un ţinut strâmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, năpârca şi şarpele zburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor, şi vistieriile, pe cocoaşa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos.
SMS 7. Căci ajutorul Egiptului nu este decât deşertăciune şi nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta: „Zarvă fără nicio ispravă.”
SMS 8. „Du-te acum – zice Domnul – de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.
SMS 9. Scrie că: „Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
SMS 10. care zic văzătorilor: „Să nu vedeţi!”, şi prorocilor: „Să nu prorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!
SMS meniu primPune-ți nădejea în Domnul, Israele, de acum și până în veac! ( Psalmii 131:3 )