Biblia DCC Isaia capitolul 37
21. Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.
22. Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
23. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel;
24. prin slujitorii tăi tu ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: „Cu mulţimea carelor mele m-am suit pe vârful munţilor, pe coastele Libanului, şi voi tăia cedrii lui cei mai înalţi, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui care este ca un pomet.
25. Am săpat izvoare şi am băut din apele lor, şi cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului.”
26. Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult şi că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mormane de dărâmături.
27. Şi locuitorii lor sunt neputincioşi, înspăimântaţi şi uluiţi: sunt ca iarba de pe câmp şi verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a da în spic.
28. Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea.
29. Deci pentru că eşti mânios împotriva Mea, şi mândria ta a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.”
30. Şi acesta să-ţi fie semnul, Ezechia: anul acesta veţi mânca ce va creşte singur de la sine, şi în al doilea an, ce va răsări din aceasta; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor.
meniu primLa început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.