Biblia DCC Isaia capitolul 38

Setări Biblia
11. Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuinţa morţilor!
12. Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt!
13. Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt!
14. Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!”
15. Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.
16. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.
17. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
18. Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
19. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.
20. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din corzile instrumentelor noastre în Casa Domnului.”
-
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 38 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Biblia DCC Isaia capitolul 38 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta! Fii păstorul și sprijinitorul lor în veci. ( Psalmii 28:9 )