Biblia DCC Isaia capitolul 40
1. „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
2. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”
Iov 42.10Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese. ;
Isa 61.7În locul ocării voastre veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii se vor înveseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică. ;
3. Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
Mat 3.3Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” ;
Marc 1.3glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”, ;
Luc 3.4după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. ;
Ioan 1.23„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: „Neteziţi calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.” ;
Mal 3.1„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor. ;
Ps 68.4Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui! ;
Isa 49.11Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite. ;
4. Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele!
Isa 45.2„Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier. ;
5. Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”
6. Un glas zice: „Strigă!” – Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.
Iov 14.2Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră. ;
Ps 90.5Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba care încolţeşte iarăşi: ;
Ps 102.11Zilele mele sunt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba. ;
Ps 103.15Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. ;
Iac 1.10Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii. ;
1Pet 1.24Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos, ;
7. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. – În adevăr, poporul este ca iarba:
Ps 103.16Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte. ;
8. iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.”
Ioan 12.34Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum, dar, zici Tu că
„Fiul omului trebuie să fie înălţat”? Cine este acest Fiu al omului?” ;
1Pet 1.25dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. ;
9. Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!”
10. Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.
Isa 59.16El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijină. ;
Isa 62.11Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui.” ;
Apoc 22.12„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. ;
meniu primDoar cel ce a plâns poate înțelege pe cel ce plânge!