Biblia DCC Isaia capitolul 41
Israel să se încreadă în Domnul.
1. „Tăceţi, ostroave, şi ascultaţi-Mă! Să-şi învioreze popoarele puterea, să înainteze şi să vorbească! Să ne apropiem şi să ne judecăm împreună.
trimiteri 1 2. Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă luată de vânt?
trimiteri 4 3. El îi urmăreşte, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui.
4. Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.”
trimiteri 8 5. Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pământului tremură: se apropie şi vin.
6. Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!”
trimiteri 2 7. Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!”, şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.
trimiteri 2 8. „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu,
trimiteri 8 9. tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!
10. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
trimiteri 3 meniu primTot așa, și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. ( Iacov 2:17 )