Biblia DCC Isaia capitolul 45
1. Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:
Isa 41.13Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” ;
Isa 41.2Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă luată de vânt? ;
Dan 5.30Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul haldeilor, a fost omorât. ;
2. „Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier.
Isa 40.4Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele! ;
Ps 107.16Căci El a sfărâmat porţi din aramă şi a rupt zăvoare din fier. ;
3. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.
Isa 41.23Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. ;
Ex 33.12-17Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” ;
Isa 43.1Acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele! „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. ;
Isa 49.1Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei. ;
4. Din dragoste pentru robul Meu, Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.
Isa 44.1Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales! ;
1Tes 4.5nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. ;
5. Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.
Deut 4.35-39Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. ;
Deut 32.39Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea. ;
Isa 44.8Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu demult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!” ;
Isa 46.9Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine. ;
Isa 45.14-18.21-22Aşa vorbeşte Domnul: „Câştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei, şi ale sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta şi-ţi vor zice rugându-te: „Numai la tine Se află Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El.” ;
Ps 18.32-39Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă. ;
6. Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul.
Ps 102.15Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului, de slava Ta. ;
Isa 37.20Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca toate împărăţiile pământului să ştie că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!” ;
Mal 1.11Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor. ;
7. Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
Amos 3.6Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul? ;
8. Să picure cerurile de sus şi să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.”
Ps 72.3Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale. ;
Ps 85.11Credincioşia răsare din pământ, şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor. ;
9. Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?”, şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini”?
Isa 64.8Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale. ;
Isa 29.16Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”? ;
Ier 18.6„Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? – zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel! ;
Rom 9.20Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”? ;
10. Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut?”, şi mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?”
meniu primDa, inima noastră își găsește bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt. ( Psalmii 33:21 )