Biblia DCC Isaia capitolul 51
Izbăvirea şi întoarcerea.
1. Ascultaţi-Mă, voi care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.
trimiteri 2 2. Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit.
trimiteri 4 3. Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un rai, şi pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă.
trimiteri 6 4. Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi legea, şi voi pune legea Mea lumină popoarelor.
trimiteri 3 5. Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine şi se vor încrede în braţul Meu.
trimiteri 7 6. Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.
trimiteri 5 7. Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor care ai în inimă legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor şi nu tremura de ocările lor.
trimiteri 4 8. Căci îi va mânca molia ca pe o haină şi-i va roade viermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mântuirea Mea se va întinde din veac în veac.”
trimiteri 1 9. Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te ca în zilele de odinioară şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul şi ai străpuns balaurul?
trimiteri 11 10. Nu eşti Tu acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?
trimiteri 2 meniu primCel mai mare curaj este să ceri ajutorul la nevoie!