Biblia DCC Isaia capitolul 63
O zi de răzbunare.
1. Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare şi calcă mândru în plinătatea puterii Lui? – „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea şi am putere să izbăvesc! –
2. Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc? –
3. „Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.
4. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
5. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit!
6. Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ.”
Rugăciunea poporului.
7. Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui.
8. El a zis: „Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii care nu vor fi necredincioşi!” Şi astfel El S-a făcut Mântuitorul lor.
9. În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.
10. Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li S-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.
meniu primDoar cel ce crede în victorie poate învinge!