Biblia DCC Isaia capitolul 8

Setări Biblia

Prăbuşirea Siriei şi a lui Israel.

1. Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: „Grăbeşte-te de pradă, aruncă-te asupra prăzii.”
trimiteri 2
2. Am luat cu mine nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie şi pe Zaharia, fiul lui Berechia.
trimiteri 1
3. M-am apropiat de prorociţă. Ea a zămislit, şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz”.
4. Căci, înainte ca să ştie copilul să spună „tată” şi „mamă”, se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei.”
trimiteri 4
5. Domnul mi-a vorbit iarăşi şi mi-a zis:
6. „Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe, care curg lin, şi s-a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia,
trimiteri 3
7. iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui şi se va vărsa peste malurile lui;
trimiteri 1
8. va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli şi va ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale oştii lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!”
trimiteri 2
9. Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.
trimiteri 1
10. Faceţi la planuri cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).
trimiteri 5

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 8 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Biblia DCC Isaia capitolul 8 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cel mai trist moment este atunci când te afli singur în propriul tău interior.