Biblia DCC Ieremia capitolul 14
1. Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu prilejul secetei:
2. „Iuda jeleşte, cetăţile lui sunt pustiite, triste, posomorâte, şi strigătele Ierusalimului se înalţă.
Ier 8.21Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m-apucă groaza. ;
1Sam 5.12Oamenii care nu mureau erau loviţi cu bube la şezut, şi ţipetele cetăţii se înălţau până la cer. ;
3. Cei mari trimit pe cei mici să aducă apă, dar cei mici, când se duc la fântâni, nu găsesc apă şi se întorc cu vasele goale: ruşinaţi şi roşiţi, îşi acoperă capul.
Ps 40.14Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine cei ce-mi doresc pierzarea! ;
2Sam 15.30David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul şi suiau plângând. ;
4. Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară, şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acoperă capul.
5. Chiar şi cerboaica de pe câmp naşte şi îşi părăseşte puii, pentru că nu găseşte verdeaţă.
6. Măgarii sălbatici stau pe locuri înalte şi pleşuve, trăgând aer ca nişte şerpi; li se topesc ochii, pentru că nu este iarbă.” –
Ier 2.24Măgăriţă sălbatică deprinsă cu pustiul, care gâfâie în aprinderea patimii ei, cine o va împiedica să-şi facă pofta? Toţi cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei. ;
7. Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.
Ps 25.11Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! ;
8. Tu, care eşti nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea?
Ier 17.13Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. – „Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie.” – ;
9. De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi! –
Isa 59.1Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ;
Ex 29.45-46Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor. ;
Lev 26.11-12Îmi voi aşeza Locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî. ;
10. Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor şi le pedepseşte păcatele!”
Ier 2.23-25Cum poţi să zici: „Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali”? Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut, dromader iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi! ;
Osea 8.13Ei înjunghie vitele pe care Mi le aduc, şi carnea le-o mănâncă: de aceea, Domnul nu le primeşte! Acum Domnul Îşi aduce aminte de nelegiuirea lor şi le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt! ;
Osea 9.9S-au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele. ;
meniu primDacă mergi pe calea pe care ți-a trasat-o Dumnezeu, nu ai cum să dai greș, însă dacă greșești pe cale, vei pierde totul!