Biblia DCC Ieremia capitolul 15
1. Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!
Ezec 14.14chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul Dumnezeu. ;
Ex 32.11-12Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare? ;
Ps 99.6Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i-a ascultat. ;
1Sam 7.9Samuel a luat un miel sugar şi l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat. ;
2. Şi dacă-ţi vor zice: „Unde să ne ducem?”, să le răspunzi: „Aşa vorbeşte Domnul: „La moarte, cei sortiţi la moarte, la sabie, cei sortiţi sabiei, la foamete, cei sortiţi foametei, la robie, cei sortiţi robiei!”
Ier 43.11El va veni şi va lovi ţara Egiptului: va omorî pe cei sortiţi să moară, va duce în robie pe cei sortiţi robiei şi va ucide cu sabia pe cei sortiţi la sabie! ;
Ezec 5.2-12O treime din el arde-o în foc în mijlocul cetăţii, când se vor împlini zilele împresurării; o treime ia-o şi taie-o cu sabia de jur împrejurul cetăţii; iar o treime risipeşte-o în vânt, căci voi trage sabia după ei. ;
Zah 11.9Şi am zis: „Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai rămân să se mănânce unele pe altele! ;
3. Căci voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, câinii, ca să-i sfâşie, păsările cerului şi fiarele pământului, ca să-i mănânce şi să-i nimicească.
Lev 26.16iată ce vă voi face atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, care vor face să vi se stingă ochii şi să piară viaţa din voi. Sămânţa o veţi semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmaşii voştri. ;
Deut 28.26Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi nu va fi nimeni care să le sperie. ;
Ier 7.33Trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrana păsărilor cerului şi a fiarelor pământului; şi nimeni nu le va speria. ;
4. Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pământului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim.
Deut 28.25Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pământului. ;
Ier 24.9Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărăţiile pământului, de ocară, de batjocură, de râs şi de blestem în toate locurile unde îi voi izgoni. ;
Ezec 23.46Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi aduce împotriva lor o mulţime de gloată mare şi le voi da pradă chinului şi jafului. ;
2Imp 21.11„Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui, ;
2Imp 23.26Totuşi Domnul nu S-a întors din iuţimea mâniei Lui celei mari de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să-L mânie. ;
2Imp 24.3Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase ;
5. Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plângă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?
Isa 51.19Amândouă aceste lucruri ţi s-au întâmplat: – dar cine te va plânge? – pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. – „Cum să te mângâi Eu?” ;
6. M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă.
Ier 2.13Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă. ;
Ier 7.24Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte. ;
Osea 13.14Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!” ;
7. Îi vântur cu lopata, la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor.
Isa 9.13Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l loveşte şi nu caută pe Domnul oştirilor. ;
Ier 5.3Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu-i loveşti, şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare decât stânca, nu vor să se întoarcă la Tine. ;
Amos 4.10-11Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. – ;
8. Văduvele lor sunt mai multe decât boabele de nisip din mare; peste mama tânărului aduc un pustiitor ziua în amiaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul şi groaza.
9. Cea care născuse şapte fii tânjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune când este încă ziuă: este roşie, acoperită de ruşine. Pe cei ce mai rămân îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmaşilor lor, zice Domnul.” –
1Sam 2.5Cei ce erau sătui se închiriază pentru pâine, şi cei ce erau flămânzi se odihnesc; chiar cea stearpă naşte de şapte ori, şi cea care avea mulţi copii stă lâncezită. ;
Amos 8.9În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază şi voi întuneca pământul ziua în amiaza mare. ;
10. Vai de mine, mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!”
Iov 3.1După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut. ;
Ier 20.14Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată! ;
meniu primReligia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume. ( Iacov 1:27 )