Biblia DCC Ieremia capitolul 19
Vasul zdrobit şi dărâmarea Ierusalimului.
1. Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor.
2. Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.
Ios 15.8 ;
2Imp 23.10 ;
Ier 7.31 ;
3. Să spui: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.
Ier 17.20 ;
1Sam 3.11 ;
2Imp 21.12 ;
5. Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.
Ier 7.31-32 ;
Ier 32.35 ;
Lev 18.21 ;
6. De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben-Hinom, ci se va numi valea Măcelului!
Ios 15.8 ;
7. În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului; îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea vrăjmaşilor lor şi de mâna celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.
Lev 26.17 ;
Deut 28.25 ;
Ps 79.2 ;
Ier 7.33 ;
Ier 16.4 ;
Ier 34.20 ;
8. Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor şuiera când vor vedea toate rănile ei.
Ier 18.16 ;
Ier 49.13 ;
Ier 50.13 ;
9. Îi voi face să mănânce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că îşi vor mânca unii carnea altora, în mijlocul necazului şi strâmtorării în care-i vor aduce vrăjmaşii lor şi cei ce vor să le ia viaţa.”
Lev 26.29 ;
Deut 28.53 ;
Isa 9.20 ;
Pl ;
10. Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor care vor merge cu tine.
Ier 51.63-64 ;
meniu primIsus Hristos este Domn al domnilor. Isus Hristos este Rege al regilor. Isus Hristos vine în curând, ca să ne ia de pe pământ.