Biblia DCC Ieremia capitolul 25

Setări Biblia

Cei şaptezeci ani de robie.

1. Cuvântul care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda – acesta era cel dintâi an al lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului –
Ier 36.1
În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului: ;
2. cuvânt pe care l-a rostit Ieremia înaintea întregului popor al lui Iuda şi înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului zicând:
3. „De la al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, sunt douăzeci şi trei de ani de când mi-a vorbit cuvântul Domnului; v-am vorbit, v-am vorbit de dimineaţă, şi n-aţi ascultat.
Ier 1.2
Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui, ;Ier 7.13
Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă, şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat, şi n-aţi răspuns, ;Ier 11.7-10
Căci am înştiinţat pe părinţii voştri, din ziua când i-am scos din ţara Egiptului şi până în ziua de azi; i-am înştiinţat în toate dimineţile, zicând: „Ascultaţi glasul Meu!” ;Ier 13.10-11
Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brâul acesta care nu mai este bun de nimic! ;Ier 16.12
Şi voi aţi făcut şi mai rău decât părinţii voştri; căci iată că fiecare umblaţi după pornirile inimii voastre rele şi nu M-ascultaţi. ;Ier 17.23
Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte; ci şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte şi să nu ia învăţătură. ;Ier 18.12
Dar ei zic: „Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!” ;Ier 19.15
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.” ;Ier 22.21
Ţi-am vorbit când îţi mergea bine; dar tu ziceai: „Nu pot s-ascult!” Aşa ai lucrat din tinereţea ta şi n-ai ascultat glasul Meu. ;
4. Domnul v-a trimis pe toţi slujitorii Săi prorocii, i-a trimis dis-de-dimineaţă; şi n-aţi ascultat, n-aţi plecat urechea să ascultaţi.
Ier 7.13-25
Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă, şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat, şi n-aţi răspuns, ;Ier 26.5
dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei proroci, pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis dis-de-dimineaţă, şi pe care nu i-aţi ascultat, ;Ier 29.19
pentru că n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cărora în nenumărate rânduri le-am trimis pe robii Mei prorocii; dar n-aţi vrut să ascultaţi, zice Domnul. ;
5. Ei au zis: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie;
2Imp 17.13
Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi prorocii Lui, prin toţi văzătorii şi le-a zis: „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi păziţi poruncile şi rânduielile Mele, urmând în totul Legea pe care am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am trimis-o prin robii Mei prorocii.” ;Ier 18.11
De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!” ;Ier 35.15
V-am trimis pe toţi slujitorii Mei prorocii, i-am trimis întruna la voi să vă spună: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă faptele, nu mergeţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri!” Dar voi n-aţi luat aminte şi nu M-aţi ascultat. ;Iona 3.8
Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile! ;
6. nu vă duceţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi şi să vă închinaţi înaintea lor, nu Mă mâniaţi prin lucrarea mâinilor voastre, şi nu vă voi face niciun rău!”
7. Dar nu M-aţi ascultat, zice Domnul, ci M-aţi mâniat prin lucrarea mâinilor voastre, spre nenorocirea voastră.”
Deut 32.21
Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi; şi Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. ;Ier 7.19
Pe Mine Mă mânie ei oare, zice Domnul; nu pe ei înşişi, spre ruşinea lor?” ;Ier 32.30
Căci copiii lui Israel şi copiii lui Iuda n-au făcut din tinereţea lor decât ce este rău înaintea Mea; copiii lui Israel numai M-au mâniat întruna cu lucrarea mâinilor lor, zice Domnul. ;
8. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,
9. iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice.
Ier 1.15
Căci iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor de la miazănoapte, zice Domnul; ele vor veni şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda. ;Ier 27.1
La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit către Ieremia din partea Domnului următorul cuvânt: ;Ier 43.10
Şi spune iudeilor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre pe care le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele. ;Isa 44.28
Eu zic despre Cirus: „El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: „Să fie zidit iarăşi!”, şi despre Templu: „Să i se pună temeliile!” ;Isa 45.1
Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: ;Ier 40.2
Căpetenia străjerilor a trimis să aducă pe Ieremia şi i-a zis: „Domnul Dumnezeul tău a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia; ;Ier 18.16
făcând astfel din ţara lor o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap. ;
10. Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii.
Ier 2.24
Măgăriţă sălbatică deprinsă cu pustiul, care gâfâie în aprinderea patimii ei, cine o va împiedica să-şi facă pofta? Toţi cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei. ;Ier 15.9
Cea care născuse şapte fii tânjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune când este încă ziuă: este roşie, acoperită de ruşine. Pe cei ce mai rămân îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmaşilor lor, zice Domnul.” – ;Ezec 16.13
Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă. ;Osea 2.11
Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei şi toate praznicele ei. ;Apoc 18.23
Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei – pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta ;Ecl 12.4
până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit, ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 25 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Biblia DCC Ieremia capitolul 25 | Salvatorul.ro
meniu prim
Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. ( 1 Timotei 6:11 )