Biblia DCC Ieremia capitolul 38
Ieremia într-o groapă.
1. Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iucal, fiul lui Şelemia, şi Paşhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care le spunea Ieremia întregului popor zicând:
2. Aşa vorbeşte Domnul: „Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi şi se va duce la haldei va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui şi va trăi.”
3. Aşa vorbeşte Domnul: „Cetatea aceasta va fi dată în mâna oştirii împăratului Babilonului, şi o va lua!”
4. Atunci căpeteniile au zis împăratului: „Omul acesta ar trebui omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta şi a întregului popor ţinându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia şi nu-i vrea decât nenorocirea.”
5. Împăratul Zedechia a răspuns: „Iată-l că este în mâinile voastre; căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră!”
6. Atunci ei au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniţei şi au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s-a afundat în noroi.
7. Ebed-Melec, etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.
8. Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului şi a vorbit împăratului astfel:
9. „Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s-au purtat aşa cu prorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!”
10. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine şi scoate din groapă pe prorocul Ieremia, până nu moare!”
meniu primCel mai trist moment este atunci când te afli singur în propriul tău interior.