Biblia DCC Ieremia capitolul 38
Ieremia într-o groapă.
1. Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iucal, fiul lui Şelemia, şi Paşhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care le spunea Ieremia întregului popor zicând:
trimiteri 3 2. Aşa vorbeşte Domnul: „Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi şi se va duce la haldei va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui şi va trăi.”
trimiteri 1 3. Aşa vorbeşte Domnul: „Cetatea aceasta va fi dată în mâna oştirii împăratului Babilonului, şi o va lua!”
trimiteri 2 4. Atunci căpeteniile au zis împăratului: „Omul acesta ar trebui omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta şi a întregului popor ţinându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia şi nu-i vrea decât nenorocirea.”
trimiteri 1 5. Împăratul Zedechia a răspuns: „Iată-l că este în mâinile voastre; căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră!”
6. Atunci ei au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniţei şi au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s-a afundat în noroi.
trimiteri 1 7. Ebed-Melec, etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.
trimiteri 1 8. Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului şi a vorbit împăratului astfel:
9. „Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s-au purtat aşa cu prorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!”
10. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine şi scoate din groapă pe prorocul Ieremia, până nu moare!”
meniu primTrăiește clipa, și apreciază valoarea celor ce îți influențează viața! ( Anonim )