Biblia DCC Ieremia capitolul 43

Setări Biblia

Ieremia târât în Egipt.

1. Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul Dumnezeul lor să le spună,
2. Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngâmfaţi au zis lui Ieremia: „Minţi! Nu Domnul Dumnezeul nostru te-a însărcinat să ne spui: „Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!”
3. Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâna haldeilor să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!”
4. Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor şi tot poporul n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în ţara lui Iuda.
5. Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor au luat pe toate rămăşiţele lui Iuda, care, din împrăştiaţi cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în ţara lui Iuda,
Ier 40.11-12
Toţi iudeii care erau în ţara Moabului, la amoniţi, în ţara Edomului şi în toate ţările au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămăşiţă în Iuda şi că le dăduse ca dregător pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan. ;
6. şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele împăratului şi pe toate sufletele pe care le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe prorocul Ieremia şi pe Baruc, fiul lui Neriia.
Ier 41.10
Ismael a luat prinşi de război pe toţi cei ce mai rămăseseră la Miţpa din popor, pe fiicele împăratului şi pe toţi aceia din popor care locuiau acolo şi pe care-i încredinţase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; Ismael, fiul lui Netania, i-a luat prinşi de război şi a plecat ca să treacă la amoniţi. ;Ier 39.10
Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe cei ce n-aveau nimic; şi le-a dat atunci vii şi ogoare. ;Ier 40.7
Când au aflat toate căpeteniile oştirilor care rămăseseră pe câmp cu oamenii lor că împăratul Babilonului a pus ca dregător al ţării pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, şi că i-a încredinţat bărbaţii, femeile, copiii şi pe aceia din săracii ţării care nu fuseseră luaţi robi în Babilon, ;
7. Au plecat, dar, în ţara Egiptului – căci n-au ascultat de porunca Domnului – şi au ajuns până la Tahpanes.
Ier 2.16
Chiar şi cei din Nof şi Tahpanes îţi vor zdrobi creştetul capului. ;Ier 44.1
Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului la Migdol, la Tahpanes, la Nof şi în ţara Patros: ;

Proorocie asupra cuceririi Egiptului.

8. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia la Tahpanes astfel:
9. „Ia în mână nişte pietre mari şi ascunde-le în faţa iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui faraon din Tahpanes.
10. Şi spune iudeilor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre pe care le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele.
Ier 25.9
iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice. ;Ier 27.6
Acum dau toate aceste ţări în mâinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele câmpului ca să-i fie supuse. ;Ezec 29.18-20
„Fiul omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-a pus oastea să facă o slujbă grea împotriva Tirului. Toate capetele au ajuns pleşuve, toţi umerii sunt jupuiţi, şi n-a luat de la Tir nicio plată, nici el, nici oastea lui, pentru slujba pe care a făcut-o împotriva lui. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 43 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Biblia DCC Ieremia capitolul 43 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dar Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea, și Tu îmi înalți capul! ( Psalmii 3:3 )