Biblia DCC Ieremia capitolul 48
31. De aceea gem pentru Moab şi Mă jelesc pentru tot Moabul; oamenii suspină pentru cei din Chir-Heres.
32. Vie din Sibma, te plâng mai mult decât Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau până la marea Iaezerului; dar pustiitorul s-a aruncat peste strângerea roadelor tale şi peste culesul viilor tale.
33. Şi astfel, s-a dus bucuria şi veselia din câmpiile şi din ţara roditoare a Moabului. Am secat vinul din teascuri – zice Domnul – nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie; sunt strigăte de război, nu strigăte de bucurie.
34. Strigătele Hesbonului răsună până la Eleale, şi glasul lor se aude până la Iahaţ, de la Ţoar până la Horonaim, până la Eglat-Şelişia; căci şi apele Nimrimului sunt prefăcute în pustiu.
35. Vreau s-o isprăvesc în Moab, zice Domnul, cu cel ce se suie pe înălţimile de jertfă şi aduce tămâie dumnezeului său.
36. De aceea Îmi jeleşte inima ca un fluier pentru Moab, Îmi jeleşte inima ca un fluier pentru oamenii din Chir-Heres, pentru că toate avuţiile pe care le-au strâns sunt pierdute.
37. Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt tăieturi de jale, şi pe coapse, saci.
38. Pe toate acoperişurile Moabului şi în pieţe sunt numai bocete, pentru că am sfărâmat Moabul ca pe un vas fără preţ, zice Domnul.
39. Cât este de sfărâmat Moabul! Gemeţi! Cât de ruşinos întoarce Moabul spatele! Moabul ajunge astfel de râs şi de pomină pentru toţi cei ce-l înconjoară.”
40. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vrăjmaşul zboară ca vulturul şi îşi întinde aripile asupra Moabului!
meniu primTrăiește clipa, și apreciază valoarea celor ce îți influențează viața! ( Anonim )