Biblia DCC Ieremia capitolul 8
1. În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele prorocilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului.
2. Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe care le-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe care le-au urmat, pe care le-au căutat şi înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi pe pământ.
trimiteri 7 3. Toţi cei ce vor rămâne din acest neam rău vor dori mai degrabă moartea decât viaţa, în toate locurile unde îi voi izgoni, zice Domnul oştirilor.
trimiteri 3 4. Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?
5. Pentru ce, dar, poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruie în înşelătorie şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu?
trimiteri 3 6. Căci Eu sunt cu luare aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: „Ce am făcut?” Ci toţi îşi încep din nou alergarea ca un cal care se aruncă la luptă.
trimiteri 1 7. Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului!
trimiteri 3 8. Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi”? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.
trimiteri 1 9. Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce înţelepciune au ei?
trimiteri 1 10. De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, şi ogoarele lor, altor stăpâni. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig mârşav, de la proroc până la preot, toţi înşală!
trimiteri 6 meniu primPrețuiește fiecare moment pe care îl ai. Ține minte că timpul nu așteaptă pe nimeni...ieri a fost istorie, mâine va fi mister, dar azi este un dar de la Dumnezeu.