Biblia DCC Ezechiel capitolul 10
1. M-am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.
trimiteri 1 2. Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vâră-te între roţile de sub heruvimi, umple-ţi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!” Şi el s-a vârât între roţi sub ochii mei.
trimiteri 3 3. Heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, când s-a vârât omul acela între roţi, iar norul a umplut curtea dinăuntru.
4. Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat spre pragul Casei, aşa încât Templul s-a umplut de nor, şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
trimiteri 5 5. Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit până la curtea de afară ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic când vorbeşte.
trimiteri 2 6. Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roţi, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus şi s-a aşezat lângă roţi.
7. Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc şi l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat şi a ieşit afară.
8. La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.
trimiteri 2 9. M-am uitat, şi iată că lângă heruvimi erau patru roţi; o roată lângă un heruvim, şi o roată lângă celălalt heruvim; dar roţile acestea străluceau ca o piatră de crisolit.
trimiteri 2 10. După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaşi chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi.
meniu primDe aceea, lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate, și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. ( Iacov 1:21 )