Biblia DCC Ezechiel capitolul 16

Setări Biblia

Ierusalimul închipuit printr-o curvă.

1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
SMS
2. „Fiul omului, arată Ierusalimului urâciunile lui!
SMS
3. Şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: „Prin obârşia şi naşterea ta eşti din ţara canaaniţilor; tatăl tău era amorit, şi mama ta, hetită.
SMS
4. La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă ca să fii curăţată, nici n-ai fost frecată cu sare şi nici n-ai fost înfăşată în scutece.
SMS
5. Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine, ci ai fost aruncată pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale.
SMS
6. Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!”
SMS
7. Te-am înmulţit cu zecile de mii, ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită; ţi s-au rotunjit ţâţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
SMS
8. Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!
SMS
9. Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine şi te-am uns cu untdelemn.
SMS
10. Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase.
SMS

Pagina 1 din 7
Sari la pagina:
capitolul 16 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 16 | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci Cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie. ( Psalmii 33:4 )