Biblia DCC Ezechiel capitolul 1
Ezec 1.3cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.
Ezec 3.15-23Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.
Ezec 10.15-22Şi heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lângă râul Chebar.
Ezec 43.3Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pământ.
Mat 3.16De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
Fapt 7.56şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
Fapt 10.11A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
Apoc 19.11Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
Ezec 8.3El a întins ceva ca o mână şi m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit între pământ şi cer şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii de la curtea dinăuntru, care caută spre miazănoapte, unde era locul idolului geloziei care stârnea gelozia Domnului.
Pagina 1 din 1
meniu primUn cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint!