Biblia DCC Ezechiel capitolul 21

Setări Biblia
1. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Ierusalim şi vorbeşte împotriva locurilor sfinte, proroceşte împotriva ţării lui Israel!
3. Spune ţării lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă şi voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău.
4. Pentru că vreau să nimicesc cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă, pentru ca să lovească orice făptură de la miazăzi până la miazănoapte.
5. Şi orice făptură va şti că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă şi nu se va mai întoarce înapoi în ea.
6. Şi tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiţi şi cu amărăciunea în suflet, gemi sub privirile lor!
7. Şi dacă te vor întreba: „Pentru ce gemi?”, să răspunzi: „Pentru că vine o veste”… Când va veni, toate inimile se vor înspăimânta, toate mâinile vor slăbi, toate sufletele se vor mâhni şi toţi genunchii se vor topi ca apa!… Iată că vine, a sosit – zice Domnul Dumnezeu!”
8. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
9. „Fiul omului, proroceşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul.” Zi: „Sabia, da, sabia este ascuţită şi lustruită.
10. Este ascuţită pentru măcel şi lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cârmuire al fiului Meu, care nesocoteşte orice lemn…

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 21 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 21 | Salvatorul.ro
meniu prim
Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei! ( Iacov 3:10 )