Biblia DCC Ezechiel capitolul 30
11. El şi poporul lui cu el, cel mai grozav dintre popoare, vor fi trimişi să nimicească ţara. Vor scoate sabia împotriva Egiptului şi vor umple ţara de morţi.
12. Canalurile le voi seca, voi da ţara în mâinile celor răi; voi pustii ţara cu tot ce cuprinde ea prin mâna străinilor. Eu, Domnul, am vorbit!”
13. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi nimici idolii şi voi stârpi din Nof chipurile deşarte. Nu va mai fi niciun voievod din ţara Egiptului şi voi răspândi groaza în ţara Egiptului.
14. Voi pustii Patrosul, voi pune foc Ţoanului şi-Mi voi aduce la îndeplinire judecăţile asupra Noului.
15. Îmi voi vărsa urgia asupra Sinului, cetăţuia Egiptului, şi voi nimici cu desăvârşire mulţimea din No.
16. Voi pune foc Egiptului; Sinul va fi cuprins de spaimă; No va fi deschis prin spărtură, şi Noful, cucerit ziua în amiaza mare de vrăjmaşi.
17. Tinerii din On şi din Pi-Beset vor cădea ucişi de sabie, şi cetăţile acestea se vor duce în robie.
18. La Tahpanes se va întuneca ziua, când voi sfărâma jugul Egiptului şi când se va sfârşi mândria tăriei lui; un nor va acoperi Tahpanesul, şi cetăţile lui vor merge în robie.
19. Îmi voi aduce astfel la îndeplinire judecăţile asupra Egiptului, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”
20. În anul al unsprezecelea, în ziua a şaptea a lunii întâi, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
meniu primÎn mintea mea e iarnă, dar în sufletul meu e o primăvară permanentă! ( Victor Hugo )