Biblia DCC Ezechiel capitolul 32
11. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Sabia împăratului Babilonului va veni peste tine.
12. Mulţimea ta o voi face să cadă lovită de sabia unor viteji, cei mai cumpliţi dintre popoare. Ei vor nimici mândria Egiptului, şi toată mulţimea lui va fi prăpădită.
13. Voi pierde şi toate vitele lui de lângă apele cele mari; nici picior de om nu le va mai tulbura, nici copită de vite nu le va mai tulbura.
14. Atunci îi voi potoli apele şi voi face să-i curgă râurile lin ca untdelemnul, zice Domnul Dumnezeu.
15. Când voi preface ţara Egiptului într-o pustietate, şi ţara va fi jefuită de tot ce are, când voi lovi pe toţi cei ce o locuiesc, vor şti că Eu sunt Domnul.
16. Acesta este cântecul de jale pe care îl vor cânta. Fiicele neamurilor îl vor cânta: da, asupra Egiptului şi asupra întregii lui mulţimi îl vor cânta, zice Domnul Dumnezeu.”
17. În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
18. „Fiul omului, boceşte-te pentru mulţimea Egiptului şi arunc-o, pe ea şi pe fiicele neamurilor puternice, în adâncimile pământului, la cei coborâţi în groapă!
19. Pe cine întreci tu în frumuseţe? Coboară-te şi culcă-te lângă cei netăiaţi împrejur!
20. Vor cădea astfel în mijlocul celor ucişi de sabie. Sabia vă este dată: doborâţi în mormânt Egiptul şi toată mulţimea lui!
meniu primDa, inima noastră își găsește bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt. ( Psalmii 33:21 )