Biblia DCC Ezechiel capitolul 34

Setări Biblia
21. Pentru că aţi izbit cu coasta şi cu umărul şi aţi împuns cu coarnele voastre toate oile slabe până le-aţi izgonit,
22. voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf, şi voi judeca între oaie şi oaie.
23. Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.
24. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!
25. Voi încheia cu ele un legământ de pace şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustiu şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.
26. Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată!
27. Pomul de pe câmp îşi va da rodul, şi pământul îşi va da roadele. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi rupe legăturile jugului lor şi când le voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc.
28. Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte şi nu le va mai tulbura nimeni.
29. Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în ţară şi nu vor mai purta ocara neamurilor.
30. Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.
-
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 34 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 34 - pagina 3 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ți privirile spre mine! ( Psalmii 69:16 )