Biblia DCC Ezechiel capitolul 38
Prorocie împotriva lui Gog.
1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui!
3. Şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!
4. Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia;
5. împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:
6. Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu oştile sale, popoare multe împreună cu tine!
7. Pregăteşte-te, dar, fii gata, tu şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!
8. După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării ai cărei locuitori scăpaţi de sabie vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi liniştiţi în locuinţele lor.
9. Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale şi multe popoare cu tine.”
10. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele.
meniu primLa început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.