Biblia DCC Ezechiel capitolul 41

Setări Biblia
1. M-a dus în Templu. A măsurat stâlpii; aveau o lăţime de şase coţi de o parte şi o lăţime de şase coţi de alta – aceasta este lăţimea stâlpilor.
2. Lăţimea uşii era de zece coţi; iar canaturile uşii erau late de cinci coţi de o parte şi cinci coţi de cealaltă parte. A măsurat şi lungimea Templului: patruzeci de coţi, şi lăţimea: douăzeci de coţi.
3. Apoi a intrat înăuntru. A măsurat uşorii uşii, doi coţi, uşa, şase coţi, şi lăţimea uşii, şapte coţi.
4. Pe partea dinainte a Templului a măsurat în lungime douăzeci de coţi şi în lăţime douăzeci de coţi; şi mi-a zis: „Acesta este Locul Preasfânt!”
1Imp 6.20 ;2Cron 3.8 ;
5. A măsurat zidul casei, gros de şase coţi, şi lăţimea odăilor lăturalnice de jur împrejurul Casei, patru coţi.
6. Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, aşezate în trei caturi; ele dădeau în nişte îmbucături de zid, făcute anume pentru odăile acestea de jur împrejurul Casei, aşa că se sprijineau pe ele, şi nu pe zidul Casei.
1Imp 6.5 ;
7. Odăile, cu cât erau mai sus, cu atât erau mai încăpătoare, şi te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul Casei pe o scară şerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a Casei, şi din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel de la mijloc.
1Imp 6.8 ;
8. De jur împrejurul Casei se vedea o pardoseală ieşită în afară. Odăile lăturalnice aveau nişte temelii şi erau de o prăjină întreagă, adică şase coţi la unghi.
9. Zidul de afară al odăilor lăturalnice avea o grosime de cinci coţi.
10. Locul gol dintre odăile lăturalnice ale Casei şi odăile dimprejurul Casei avea o lăţime de douăzeci de coţi de jur împrejur.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 41 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 41 | Salvatorul.ro
meniu prim
Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul. ( 1 Petru 2:11 )