Biblia DCC Ezechiel capitolul 44
1. M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă.
2. Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!
3. În ce priveşte pe voievod, voievodul va putea să şadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.”
4. M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.
5. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce-ţi voi spune cu privire la toate rânduielile Casei Domnului şi cu privire la toate legile ei; priveşte cu băgare de seamă intrarea Casei şi toate ieşirile Sfântului Locaş!
6. Şi spune celor îndărătnici, casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ajungă-vă toate urâciunile voastre, casa lui Israel!
7. Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu.
8. N-aţi păzit ce trebuia păzit cu privire la lucrurile Mele cele sfinte, ci i-aţi pus în locul vostru, ca să facă slujbă în Locaşul Meu cel Sfânt.”
9. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.
10. Mai mult, leviţii care s-au depărtat de Mine, când se rătăcea Israel şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor:
meniu primCăci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!