Biblia DCC Daniel capitolul 10
Dan 1.7Căpetenia famenilor dregători le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i-a pus numele Beltşaţar, lui Hanania, Şadrac, lui Mişael, Meşac, şi lui Azaria, Abed-Nego.
Dan 8.26Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.”
Apoc 19.9Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
Dan 10.14Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”
Dan 1.17Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele.
Dan 8.16Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.”
Pagina 1 din 1
meniu primToată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire. ( 2 Timotei 3:16 )