Biblia DCC Osea capitolul 11
Ier 9.7De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, îi voi topi în cuptor şi îi voi încerca. Căci cum aş putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?
Osea 6.4„Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă şi ca roua care trece curând.
Gen 14.8Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei, sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
Gen 19.24-25Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
Deut 29.23la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui –
Amos 4.11V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul… –
Deut 32.36Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită şi că nu mai este nici rob, nici slobod.
Isa 63.15Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine!
Ier 31.20Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul. –
Pagina 1 din 1
meniu primDomnul este lumina și mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică?