Biblia DCC Osea capitolul 4

Setări Biblia
11. Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului.
12. Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi proroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor.
13. Aduc jertfe pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi a căror umbră este plăcută. De aceea, fetele voastre curvesc, şi nurorile voastre sunt preacurve.
14. Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentru că sunt curve, nici pe nurorile voastre pentru că sunt preacurve, căci ei înşişi se duc la o parte cu nişte curve şi jertfesc împreună cu desfrânatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire.
15. Dacă tu curveşti, Israele, măcar Iuda să nu se facă vinovat. Nu vă duceţi măcar la Ghilgal, nu vă suiţi la Bet-Aven şi nu juraţi zicând: „Viu este Domnul!”
16. Pentru că Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită; şi să-l mai pască Domnul acum ca pe un miel în imaşuri întinse!
17. Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!
18. Abia au încetat să bea şi se dedau la curvie; cârmuitorii lor sunt lacomi, da, sunt lacomi după ruşine!
19. Vântul îi va strânge cu aripile lui şi vor fi daţi de ruşine cu altarele lor!

Pagina 2 din 2
capitolul 4 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Osea >> Biblia DCC Osea capitolul 4 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău! ( Psalmii 69:13 )