Biblia DCC Ioel capitolul 3
1. Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului,
2. voi strânge pe toate neamurile şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.
3. Au tras la sorţi pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă şi au vândut fata pe vin, şi l-au băut.
4. Ce vreţi voi cu Mine, Tirule şi Sidonule, şi toate ţinuturile filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi vreo faptă sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.
5. Mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale Mele şi le-aţi dus în templele voastre.
6. Aţi vândut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor.
7. Iată că îi scol în locul în care i-aţi vândut şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.
8. Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde sabeenilor, un neam depărtat; căci Domnul a vorbit.”
9. Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război!
10. Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: „Sunt tare!”
meniu primA te judeca pe tine însuți este mult mai greu decât a-i judeca pe alții. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești, într-adevăr, un om înțelept. ( Antoine de Saint Exupery )