Biblia DCC Leviticul capitolul 11
21. Dar dintre toate târâtoarele care zboară şi umblă pe patru picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluierul picioarelor dinapoi mai lung ca să poată sări pe pământ.
22. Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta, lăcusta Solam, lăcusta Hargol şi lăcusta Hagab, după soiurile lor.
23. Pe toate celelalte târâtoare care zboară şi care au patru picioare să le priviţi ca o urâciune.
24. Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara,
25. şi oricine va purta trupurile lor moarte să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara.
26. Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.
27. Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara;
28. şi oricine le va purta trupurile moarte îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate.
29. Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, după soiurile lor;
30. ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.
meniu primEste vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!