Biblia DCC Leviticul capitolul 20

Setări Biblia

Pedepse.

1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2. „Spune copiilor lui Israel: „Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.
trimiteri 11
3. Şi Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat Locaşul Meu cel Sfânt şi a necinstit Numele Meu cel sfânt.
trimiteri 4
4. Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,
trimiteri 1
5. Îmi voi întoarce Eu faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.
trimiteri 3
6. Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.
trimiteri 1
7. Voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
trimiteri 3
8. Să păziţi legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul care vă sfinţesc.
trimiteri 4
9. Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui.
trimiteri 6
10. Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.
trimiteri 3

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 20 din 27
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Leviticul >> Biblia DCC Leviticul capitolul 20 | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci prin har aţi fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu. ( Efeseni 2:8 )