Biblia DCC Leviticul capitolul 26
41. şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.
42. Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam şi Îmi voi aduce aminte de ţară.
43. Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei şi se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile Mele şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele.
44. Dar, şi când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot şi nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.
45. Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.”
46. Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.
meniu primȘi la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. ( 1 Petru 2:21 )