Biblia DCC Leviticul capitolul 9
Jertfele lui Aaron şi fiilor lui.
1. În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui şi pe bătrânii lui Israel.
SMS 2. Şi a zis lui Aaron: „Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot, amândoi fără cusur, şi adu-i înaintea Domnului.
SMS 3. Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Luaţi un ţap pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur pentru arderea de tot;
SMS 4. un taur şi un berbec pentru jertfa de mulţumire, ca să-i jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mâncare frământat cu untdelemn. Căci azi vi Se va arăta Domnul.”
SMS 5. Ei au adus înaintea Cortului întâlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s-a apropiat şi a stat înaintea Domnului.
SMS 6. Moise a zis: „Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului.”
SMS 7. Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul.”
SMS 8. Aaron s-a apropiat de altar şi a înjunghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.
SMS 9. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el; el şi-a înmuiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului.
SMS 10. A ars pe altar grăsimea, rinichii şi prapurul ficatului de la viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise, Domnul.
SMS meniu primEl este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.