Biblia DCC Iona capitolul 2

Setări Biblia
1. Iona s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peştelui
2. şi a zis: „În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul, şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul.
3. Şi totuşi mă aruncaseşi în adânc, în inima mării, şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine.
4. Ziceam: „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel sfânt.”
5. Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu.
6. M-am coborât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne Dumnezeul meu!
7. Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt.
8. Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei.
9. Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.”
10. Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.
Pagina 1 din 1
capitolul 2 din 4
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iona >> Biblia DCC Iona capitolul 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Când nu mai știi ce să faci, acționează prin credință!