Biblia DCC Zaharia capitolul 11
1. Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!
Zah 10.10 ;
2. Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!
Isa 32.19 ;
3. Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit.
4. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul meu: „Paşte oile de tăiat!
Zah 11.7 ;
5. Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: „Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc!” Şi păstorii lor nu le cruţă.
Ier 2.3 ;
Ier 50.7 ;
Deut 29.19 ;
Osea 12.8 ;
6. Căci nu mai am milă de locuitorii ţării – zice Domnul – ci, iată, dau pe oameni, pe unii în mâinile altora şi în mâinile împăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n-o voi izbăvi din mâinile lor.”
7. Atunci m-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit „Îndurare”, iar pe celălalt l-am numit „Legământ”. Şi am păscut oile.
Zah 11.5 ;
Tef 3.12 ;
Mat 12.8 ;
8. Am nimicit cu desăvârşire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul meu nu-i mai răbda şi se scârbise şi sufletul lor de mine.
Osea 5.7 ;
9. Şi am zis: „Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai rămân să se mănânce unele pe altele!
Ier 15.2 ;
Ier 43.11 ;
10. Mi-am luat toiagul „Îndurare” şi l-am rupt, ca să rup legământul meu pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
meniu primFerice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!