Biblia DCC Numeri capitolul 11
Focul Domnului.
1. Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat, s-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.
trimiteri 6 2. Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins.
trimiteri 1 3. Locului aceluia i-au pus numele Tabeera pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.
Prepeliţele.
4. Adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?
trimiteri 4 5. Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi.
trimiteri 1 6. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.”
trimiteri 1 7. Mana semăna cu grăuntele de coriandru, şi la vedere era ca bedeliumul.
trimiteri 2 8. Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă, sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.
trimiteri 1 9. Când cădea roua, noaptea, în tabără, cădea şi mana.
trimiteri 1 10. Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat
trimiteri 1 meniu primSupuneți-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. ( Iacov 4:7 )