Biblia DCC Numeri capitolul 21

Setări Biblia

Sihon şi Og.

21. Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriţilor, ca să-i spună:
22. „Lasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii şi nu vom bea apă din fântâni; vom ţine drumul împărătesc, până vom trece de ţinutul tău.”
23. Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strâns tot poporul şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustiu. A venit la Iahaţ şi s-a luptat împotriva lui Israel.
24. Israel l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.
25. Israel a luat toate cetăţile acelea şi s-a aşezat în toate cetăţile amoriţilor, în Hesbon şi în toate satele de prin împrejurimi.
26. Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul amoriţilor. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului şi-i luase toată ţara până la Arnon.
27. De aceea zic poeţii: „Veniţi la Hesbon! Să se zidească din nou şi să se întărească cetatea lui Sihon.
28. Căci a ieşit un foc din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon, şi a mistuit pe Ar-Moab, pe locuitorii înălţimilor Arnonului.
29. Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Chemoş! El a făcut pe fiii lui fugari, şi pe fetele lui le-a dat roabe Lui Sihon, împăratul amoriţilor.
30. Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor: din Hesbon până la Dibon totul este nimicit; am pustiit până la Nofah, care se întindea până la Medeba.”
-
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 21 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Numeri >> Biblia DCC Numeri capitolul 21 - pagina 3 | Salvatorul.ro
meniu prim
Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate. ( Proverbele 17:17 )