Biblia DCC Numeri capitolul 7
Darurile căpetenilor seminţiilor.
1. Când a isprăvit Moise de aşezat Cortul, l-a uns şi l-a sfinţit împreună cu toate uneltele lui, precum şi altarul cu toate uneltele lui; le-a uns şi le-a sfinţit.
SMS 2. Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, care luaseră parte la numărătoare.
SMS 3. Ei şi-au adus ca dar înaintea Domnului: şase care acoperite şi doisprezece boi, adică un car la două căpetenii şi un bou de fiecare căpetenie; şi le-au adus înaintea Cortului.
SMS 4. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
SMS 5. „Ia de la ei aceste lucruri şi să le întrebuinţezi pentru slujba Cortului întâlnirii; să le dai leviţilor, fiecăruia după cum cere slujba lui.”
SMS 6. Moise a luat carele şi boii şi le-a dat Leviţilor.
SMS 7. A dat două care şi patru boi fiilor lui Gherşon, după cum cereau slujbele lor;
SMS 8. a dat patru care şi opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
SMS 9. Dar n-a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.
SMS Darurile pentru târnosirea altarului.
10. Căpeteniile şi-au adus darurile pentru târnosirea altarului, în ziua când l-au uns; căpeteniile şi-au adus darurile înaintea altarului.
SMS meniu primIsus Hristos este Domn al domnilor. Isus Hristos este Rege al regilor. Isus Hristos vine în curând, ca să ne ia de pe pământ.