Biblia DCC Matei capitolul 2

Setări Biblia

Magii la Ierusalim. - Irod.

1. După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim
2. şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”
3. Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.
4. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.
5. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul:
6. „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”
7. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua.
8. Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: „Duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc: şi, când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.”
9. După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.
10. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Matei >> Biblia DCC Matei capitolul 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine disprețuiește pe aproapele său, face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociți. ( Proverbele 14:21 )