Biblia DCC Matei capitolul 21
Intrarea lui Isus în Ierusalim.
1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
Marc 11.1Când s-au apropiat de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi ;
Luc 19.29Când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi ;
Zah 14.14Iuda va lupta şi el în Ierusalim, şi vor strânge bogăţiile tuturor neamurilor dimprejur, aurul, argintul şi haine foarte multe. ;
2. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
3. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
4. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
5. „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”
Isa 62.11Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui.” ;
Zah 9.9Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. ;
Ioan 12.15„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.” ;
6. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.
Marc 11.4Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat. ;
7. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra.
2Imp 9.13Îndată şi-au luat fiecare hainele şi le-au pus sub Iehu pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiţă şi au zis: „Iehu este împărat!” ;
8. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum.
Lev 23.40În ziua întâi, să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu, şi să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şapte zile. ;
Ioan 12.13a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” ;
9. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”
Ps 118.25Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! ;
Ps 118.26Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului. ;
Mat 23.39căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” ;
Gonirea vânzătorilor din Templu.
10. Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea: „Cine este Acesta?”
Marc 11.15Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei. ;
Luc 19.45În urmă a intrat în Templu şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el. ;
Ioan 2.13-15Paştile iudeilor era aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim. ;
meniu primCea mai eficientă cale prin care Domnul ne maturizează spiritual este ...suferinţa.