Biblia DCC Matei capitolul 25

Setări Biblia

Judecata viitoare.

31. Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33. şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
34. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
35. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”
37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”
40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
-
Pagina 4 din 5
Sari la pagina:
capitolul 25 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Matei >> Biblia DCC Matei capitolul 25 - pagina 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
Iubirea este ca cele cinci pâini şi doi peşti. Nu începe să se înmulţească până nu o dai altora.