Biblia DCC Marcu capitolul 2

Setări Biblia

Vindecarea slăbănogului.

1. După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă
SMS
2. şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.
SMS
3. Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
SMS
4. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.
SMS
5. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”
SMS
6. Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor:
SMS
7. „Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
SMS
8. Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?
SMS
9. Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”?
SMS
10. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,
SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Marcu >> Biblia DCC Marcu capitolul 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferește-te de basmele lumeși și băbești. Caută să fii evlavios. ( 1 Timotei 4:7 )