Biblia DCC Marcu capitolul 6

Setări Biblia

Isus la Nazaret. - Necredinţa locuitorilor.

1. Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.
2. Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?
3. Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.
4. Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”
5. N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
6. Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.

Trimiterea celor doisprezece.

7. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.
8. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;
9. să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
10. Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 6 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Marcu >> Biblia DCC Marcu capitolul 6 | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!