Biblia DCC Luca capitolul 16
Pilda ispravnicului necredincios.
1. Isus a mai spus ucenicilor Săi: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipeşte averea.
2. El l-a chemat şi i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poţi fi ispravnic.”
3. Ispravnicul şi-a zis: „Ce am să fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
4. Ştiu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.”
5. A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său şi a zis celui dintâi: „Cât eşti dator stăpânului meu?”
6. „O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi şezi degrabă de scrie cincizeci.”
7. Apoi a zis altuia: „Dar tu cât eşti dator?” „O sută de măsuri de grâu”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.”
8. Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înţelept. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.Ioan 12.36Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei. ;
Efes 5.8Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. ;
1Tes 5.5Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. ;
9. Şi Eu vă zic: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice.Dan 4.27De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” ;
Mat 6.19Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ;
Mat 19.21„Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus,
„du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.” ;
Luca 11.41Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate. ;
1Tim 6.17-19Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. ;
10. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari.Mat 25.21Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” ;
Luca 19.17El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” ;
meniu primCând nu mai știi ce să faci, acționează prin credință!