Biblia DCC Luca capitolul 21
31. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
32. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.
33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
34. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
35. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.
36. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”
37. Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea pe muntele care se cheamă Muntele Măslinilor.
38. Şi tot norodul venea dis-de-dimineaţă la El în Templu, ca să-L asculte.
meniu primCea mai eficientă cale prin care Domnul ne maturizează spiritual este ...suferinţa.